Problema integrității în contextul operațiunilor militare

Corupția însoțește nu doar managementul instituției de apărare pe timp de pace, dar și procesul de pregătire imediată a forțelor armate pentru operații militare, misiuni de menținere a păcii, precum și pentru operațiuni de stabilizare și reconstrucție. La începutul secolului al XXI-lea, cea mai mare îngrijorare o stîrnește recursul masiv la serviciile contractorilor, în mod special ale unor companii militare și de securitate private. Prin urmare, acest capitol este dedicat corupției care rezultă, în primul rînd, din folosirea în operații a companiilor private. Se vor determina, de asemenea, și practicile exemplare pentru creșterea integrității în folosirea companiilor militare și de securitate private în teatrele de operații.
Corupția nu doar demoralizează pacificatorii, dar și reduce din credibilitatea acțiunilor naționale și internaționale de menținere a păcii. Îngrijorările privind corupția în Afganistan, de exemplu, au ajuns la o cotă la care acest fenomen începe să amenințe direct succesul noii guvernări, precum și al misiunii NATO din această țară. 
În prezent, forțele militare ale statelor membre ale NATO nu pot desfășura niciun fel de operații, indiferent de scopul acestora, nici în mod individual, nici în cadrul unei coaliții, fără sprijinul și participarea activă a „contractorilor militari privați“. Această dependență crescîndă a forțelor militare ale NATO de sectorul privat a proliferat rapid mai ales în ultimele două decenii de după încheierea Războiului Rece. Evoluția este una neașteptată, chiar extrem de surprinzătoare, dat fiind că în 1989 a fost semnată o Convenție Împotriva Mercenarilor1 care a fost, mai curînd, concepută pentru a inhiba (decît favoriza) creșterea forțelor militare private și a scoate în afara legii utilizarea lor de către statele membre ale ONU.
Prima reacție la acest aparent paradox este că acești contractori militari privați (CMP), care sînt acum o parte componentă foarte importantă a operațiilor coaliției NATO în zone de război, nu sînt, strict vorbind, „mercenari“ în sensul tehnic al acestui termen.
Convenția ONU privind mercenarii îl caracterizează pe „mercenar“ drept o persoană angajată și înrolată să poarte arme și să servească în calitate de soldat pentru un guvern străin. Dar marea majoritate a angajaților CMP nu poartă arme de niciun tip și se află în slujba unei companii militare sau agenții diplomatice din propria lor țară, îndeplinindu-și serviciul militar în străinătate sub comanda propriului lor guvern.